Cu inima plină de har şi de bucurie infinită
De peste două săptămâni urcă la Assisi, cu un pelerinaj continuu şi tăcut. Vin din toată Italia şi din lume, doritori de o întâlnire. Ei sunt credincioşi şi pelerini, aniversarea este al optulea centenar al morţii sale, iar cel pe care vor să-l întâlnească este el: Francisc de Bernardone, micul om care a schimbat istoria Bisericii.
„Ştiam că expunerea trupului Sfântului Francisc va pune în mişcare multe persoane spre Assisi. Şi într-adevăr, mii de oameni sosesc în fiecare zi începând cu 22 februarie”. Cel care vorbeşte este fratele Riccardo Giacon, unul dintre responsabilii expunerii, care are loc în inima timpului Postului Mare. „Doream ca această experienţă de credinţă să fie trăită în calm şi seninătate, favorizând tăcerea şi primirea bucuroasă şi simplă, conform stilului franciscan. Am studiat şi am îngrijit fiecare detaliu, de la sosirea în piaţă trecând prin biserica inferioară, punctul central al experienţei cu întâlnirea sfântului, până la deschiderea uşilor sfintei mănăstiri pentru a-i însoţi în pelerinaj cu semnele şi momentele tipice, cum ar fi posibilitatea de a celebra sacramentul reconcilierii sau de a primi pecetea pelerinului”.
Şi de fapt, din acel 22 februarie, fluxul nu s-a oprit niciodată: persoane de toate vârstele şi originile, istorii care se împletesc prin aleile din Assisi şi care devin un râu care curge spre bazilică. „Ne-am gândit la un parcurs care să fie accesibil tuturor, indiferent de vârstă, de la copii la bătrâni, şi de timpul disponibil, pentru că mulţi vor apoi să viziteze celelalte locuri franciscane, dar şi de condiţia fizică, gândindu-ne şi la persoanele cu dizabilităţi motorii”, relatează fratele Riccardo. O organizare complexă şi provocatoare: „Ştiam că a primi sute de mii de persoane va fi un efort extraordinar, dar, ca întotdeauna, dorinţele sunt depăşite de realitate: fără nicio cerere specială din partea noastră, pelerinii care au venit la Assisi au creat spontan un fel de suspendare a timpului”. Dar un timp suspendat în ce sens? „Este sugestiv a putea trasa cu degetele rămăşiţele pământeşti ale sfântului”. O tăcere suprareală, având în vedere numărul imens de credincioşi prezenţi. Dar, pe de altă parte, „când te apropii de misterul unei vieţi atinse de Dumnezeu şi care se dăruieşte fiecărei creaturi, cuvintele lasă locul unei plecăciuni, unui sărut, unei lacrimi”, subliniază părintele Giacon. „Se contemplă şi se mulţumeşte. Numai câteva clipe şi inima se umple de har şi de bucurie infinită”.
Pe aceeaşi linie este şi custodele sfintei mănăstiri, fratele Marco Moroni: „Ceea ce mă impresionează cel mai mult este atmosfera de tăcere care îi învăluie pe pelerini imediat ce intră în biserică. Există o aşteptare palpabilă, o predispoziţie a inimii”. Aici, chiar şi cel mai curios vizitator – cel care îşi face selfie-uri, ca să spunem aşa – se descoperă ca pelerin: „Îşi pun telefoanele mobile înapoi în buzunare sau în genţi, unii răsfoiesc ghidul primit, cu un itinerar spiritual sugerat inspirat de arta bazilicii, alţii sunt absorbiţi în rugăciune. Învăluiţi în tăcere, sunt îndemnaţi să nu o întrerupă”, afirmă custodele. Apoi vine întâlnirea: „Fac trecerea: câteva secunde pentru a atinge racla, condensând acolo rugăciunea lor. La ieşire, ne mulţumesc că le-am permis să-l întâlnească pe Francisc în fragilitatea şi micimea sa. Şi asta ne face fericiţi că am împărtăşit darul”.
Un dar care se concretizează în cea mai specială întâlnire a acestui jubileu: „Acest centenar franciscan şi venerarea rămăşiţelor pământeşti par să dezlănţuie o energie extraordinară de bine, colaborare şi slujire”, spune fratele Giulio Cesareo, responsabil al comunicării sfintei mănăstiri. O energie care se concretizează în colaborarea atâtor oameni: „Un exemplu evident este angajarea voluntarilor care se dedică primirii pelerinilor. Nu putem considera toate acestea ca făcute: este o adevărată veste bună pentru timpul nostru şi pentru societatea noastră”. O altă mică mare minune a sărăcuţului? „Încă o dată, Sfântul Francisc se revelează ca un maestru al artei maieuticii, în slujba fraternităţii şi a prieteniei sociale, aşa cum ne-a amintit Papa Francisc în enciclica Fratelli tutti, semnată chiar aici la Assisi în 2020”.
Francesco Marruncheddu
(După L’Osservatore Romano, 12 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
