Pasolini, noul predicator al Casei Pontificale, lasă misiunea după 44 de ani Cantalamessa
Un călugăr capucin, biblist şi conferenţiar, angajat în activităţi academice, dar şi în activităţi pastorale dedicate săracilor, persoanelor cu dizabilităţi şi deţinuţilor, a fost numit sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de Papa Francisc. El va predica catehezele din Advent şi Postul Mare în faţa papei şi a Curiei Romane: „O mare bucurie, dar şi o teamă în faţa unei sarcini atât de mari”. El îi succedă celebrului franciscan care a îndeplinit această misiune din 1980, slujind trei papi, şi care a fost creat cardinal în 2020: „A prelua ştafeta de la el este o responsabilitate imensă.”
Patruzeci şi patru de ani de predici, în fiecare Post Mare şi în fiecare Advent, în faţa a trei papi şi a Curiei Romane. Probabil una dintre funcţiile cele mai durabile în Vatican aceea desfăşurată ca predicator al Casei Pontificale de părintele Raniero Cantalamessa, cunoscutul capucin în vârstă de 90 de ani, devenit punct de referinţă spirituală nu numai între Zidurile Leonine, ci şi pentru milioane de italieni cu cărţile sale, lecţiile sale şi programele sale tv. Astăzi, sâmbătă, 9 noiembrie, Cantalamessa termină mandatul încredinţat lui de Ioan Paul al II-lea în 1980 şi continuat cu Benedict al XVI-lea şi Francisc, papa care în 2020 a voit să-i acorde şi purpura (pe care Cantalamessa a acceptat-o, cerând totuşi să menţină îmbrăcămintea franciscană).
Noul predicator
Desigur, o moştenire importantă aceea pe care o primeşte succesorul, numit astăzi de pontif: capucinul Roberto Pasolini. Dar pentru un frate care făcea catehezele la Navigli-uri (Navigli-urile sunt un sistem de canale interconectate în şi în jurul oraşului Milano, în regiunea italiană Lombardia, datând încă din Evul Mediu. Sistemul este format din cinci canale: Naviglio Grande, Naviglio Pavese, Naviglio Martesana, Naviglio di Paderno, Naviglio di Bereguardo, n.t.), în viaţa nocturnă milaneză, angajat de mulţi ani şi printre mese pentru cei săraci, pastoraţia în închisori şi cei cu dizabilităţi, şi împărţirea de hrană pentru cei fără acoperiş, provocările nu sunt desigur o noutate. De astăzi părintele Pasolini, biblist şi profesor de exegeză biblică, va fi, aşadar, cel care va ţine catehezele în faţa papei şi a Curiei Romane în timpul Adventului şi al Postului Mare.
Între activitate academică şi pastoraţie
Cincizeci şi trei de ani sărbătoriţi la 5 noiembrie, născut la Milano, Pasolini este în Ordinul Franciscan al Fraţilor Minori Capucini din 7 septembrie 2002, hirotonit preot în 2006. A fost profesor de limbi biblice şi de Sfânta Scriptură la Studio Teologico Laurentianum Interprovincial al Fraţilor Minori Capucini la Milano şi la Veneţia, predă astăzi exegeză biblică la Facultatea Teologică a Italiei de Nord la Milano, colaborând cu arhidieceza ambroziană în formarea profesorilor de religie şi cu Conferinţa Episcopală Italiană a Superiorilor Majori. O activitate, aceasta academică, pe care neo-predicatorul o uneşte cu o intensă activitate pastorală: întâlniri formative, predici de reculegeri şi exerciţii spirituale, însoţire spirituală, precum şi iniţiative de caritate printre păturile cele mai fragile ale societăţii pe care o desfăşoară alături de novicii al căror formator este. În afară de asta, este autor al diferitelor articole şi cărţi de spiritualitate biblică şi priveşte cu interes la noile tehnologii, la noile mijloace de comunicare precum podcast-uri şi la oportunităţile Inteligenţei Artificiale. Probabil este o oarecare reminiscenţă de când era informatician ca tânăr, angajat în acei ani şi în politică înainte de a descoperi – cum revela într-un interviu la programul Soul de la Tv2000 – că ideologiile nu-l fac pe om mai liber. Unica libertate vine de la Dumnezeu, pentru că „libertatea adevărată este eliberarea de sentimentul de vină, pentru că răscumpărarea lui Cristos a refăcut legătura de bine cu Dumnezeu”, spunea el.
Mulţumirea adusă părintelui Cantalamessa
Cea a părintelui Pasolini este un tip de predicare care înfruntă temele mai profunde ale existenţei umane şi ale credinţei, legate mereu de actualitate şi de noile tendinţe. O trăsătură care îl uneşte cu predecesorul său Cantalamessa, care acum va continua viaţa sa de studiu, lectură şi rugăciune în Schitul „Iubirea Milostivă” din Cittaducale, teritoriu din Dieceza de Rieti, alături de câteva călugăriţe clarise cărora, într-un anumit sens, le este capelan. O adevărată instituţie pentru atâţia credincioşi, cei mai înaintaţi în ani care îl urmăresc din timpurile celebrei rubrici Rai „Motivele speranţei” („Le ragioni della speranza”) cu zâmbetul cordial, barba inconfundabilă şi salutul obişnuit „Pace şi Bine”, dar şi pentru cei mai tineri care i-au devenit followers prin reţelele sociale relansând reflecţiile sociale, niciodată previzibile, mereu fascinante şi originale. Aşadar, un punct de referinţă şi în web, cu o viaţă de eremit, având în urma sa patru decade de slujire la trei papi şi patru ani ca membru al Colegiului Cardinalilor.
„A primi ştafeta sa, o ameţeală enormă”
Predecesorului său îi adresează un gând fratele Pasolini care, contactat de directorul lui L’Osservatore Romano, Andrea Monda, spune: „A primi moştenirea părintelui Cantalamessa al cărui mare estimator i-am fost încă de la intrarea mea în ordin mi se pare o ameţeală enormă… Ascultam omiliile sale din Vinerea Sfântă, meditaţiile sale, am citit toate cărţile sale, am găsit mereu o inspiraţie foarte mare în el. Pe de altă parte, încerc să cred că dacă acum mi se cere chiar mie să încerc să duc înainte această tradiţie care are o mare valoare pentru Biserică şi în ordinul nostru va însemna că voi putea face asta într-un mod care îmi corespunde mie, în care mă voi putea manifesta pur şi simplu pe mine însumi, fără să mă simt în necesitatea unei confruntări cu acela care m-a precedat şi care m-a inspirat”.
Noul predicator exprimă cu mass-media vaticane sentimentele sale „ambivalente”: pe de o parte, „o bucurie foarte mare şi recunoştinţă pentru o chemare mare şi minunată pe care am primit-o”; pe de altă parte, „un sentiment de teamă şi nepotrivire în faţa unei misiuni care mi se pare enormă şi în faţa căreia mă simt aşa de mic”. Cu bucurie şi teamă fratele va merge înainte în această nouă misiune, „având mare încredere că voi fi însoţit de toate persoanele care m-au ajutat în aceşti ani să maturez o înţelegere a cuvântului lui Dumnezeu şi voi încerca să fac să răsune acest cuvânt în inima Bisericii, încredinţându-mă Domnului”.
de Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 9 noiembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: www.ercis.ro
