Deschiderea Anului Ieremian la Sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Onești și aniversarul morții Fericitului Ieremia

   

    

    Ziua binecuvântată a celebrării nașterii la cer a Fericitului Ieremia și deschiderea anului Ieremian, în care se celebrează 30 de ani de la beatificare și 5 ani de la reîntoarcerea în patrie a osemintelor sale pământești, a început cu celebrarea Sfintei Liturghii solemne, prezidată de PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, patria de origine a acestui sfânt confrate și concetățean al nostru.

       La începutul Sfintei Liturghii, pr. Leon Budău, Custodele fraților capucini români, l-a rugat pe Păstorul Diecezei să binecuvânteze uleiul ce va arde  de-a lungul întregului An Ieremian în candela așezată la picioarele raclei în care sunt moaștele acestui sfânt confrate și compatriot al nostru, ulei oferit în acest an de către credincioșii Parohiei Romano-Catolice din Oituz, păstoriți de către pr. Eugen Lucaci.

       După proclamarea lecturilor biblice și a Evangheliei, PS Petru a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, încadrând  această celebrare în contextul mai larg al Anului Credinței și al Familiei, punctând mai ales pe faptul că fără o familie sănătoasă din punct de vedere moral, fără să fi avut o familie credincioasă alături, nici Fericitul Ieremia în acel timp, dar nici copiii de azi nu vor găsi sprijin și nici nu vor fi statornici pe cale spre Dumnezeu, în căutarea lui Dumnezeu, iar Fericitul Ieremia ne este un exemplu în acest sens.

       Preasfinția Sa a punctat apoi pe anumite aspecte concrete din viața de credință a confratelui și compatriotului nostru, cum ar fi:

- rolul și imaginea familiei, aspect care l-a însoțit pe Ieremia de-a lungul întregii sale vieți;

- alegerea sa de viață, făcută pentru a-și mântui sufletul;

- trăirea cu credință și dăruire a vieții călugărești;

- Ieremia, ca pelerin al iubirii, s-a întors acasă  ca să ne fie de îndemn și sprijin în viața noastră concretă de credință, să fie un îndemn și îndrumare pentru familiile creștine.

       PS Petru a pus accentul spre finalul cuvântului său de învățătură, pe programul spiritual lăsat nouă de către Sf. Părinte Benedict al XVI-lea în mesajul său de Postul Mare, mesaj sintetizat în două cuvinte: credință și iubire, credința este iubire, un mesaj  întruchipat  concret de  Fericitul Ieremia, un mesaj ce poate fi  un sprijin puternic pentru toți cei prezenți la Sf. Liturghie, dar și pentru toți ceilalți cinstitori ai patronului spiritual al Moldovei.

      La sfârșitul Sfintei Jertfe, ce a fost însuflețită de cântările corurilor reunite ale credincioșilor, al elevilor Liceului și cel al studenților teologi, dirijate de către d-ra prof. Monica Grosu, Preasfinția Sa a împărțit celor prezenți binecuvântarea solemnă, prin cuvintele de binecuvântare pe care Fericitul Ieremia le adresa celor ce aveau nevoie de ea:

Puterea lui Dumnezeu Tatăl,

Înțelepciunea lui Dumnezeu Fiul

Și Tăria Duhului Sfânt

Să vă scape de orice rău.

       După Sf. Liturghie a urmat o agapă fraternă oferită celor prezenți de frații capucini, iar la ora 13.30, elevii Liceului Teologic Fericitul Ieremia  au oferit celor prezenți un spectacol de cântece, poezii și o scenetă teatrală, spectacol regizat de către aceeași neobosită animatoare, prof. Monica Grosu, spectacol prin care tinerii actori au voit să ne propună celor prezenți anumite aspecte din viața Fericitului Ieremia, și pe care elevii liceului și-au propus să-l prezinte și în alte locuri pe parcursul acestui An Ieremian.

     Ziua festivă s-a încheiat cu o Sfântă Liturghie de mulțumire prezidată de către Pr. Consilier Custodial și Guardian al mănăstirii Sf. Îngeri Păzitori din Tg. Lăpuș, fr. Flavian Faraoanu, prin care s-a adus jertfă de mulțumire și de laudă atât pentru ziua de azi cât și pentru toate binefacerile primite de-a lungul timpului de către frați, prin prezența lor în Romania, dar și de poporul român, pentru binefacerile primite prin mijlocirea ilustrului său fiu.

  

Onești, 5 martie 2013

Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.


 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa – B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon – 0234 32 11 00 | Fax – 0234 31 50 39