16 IANUARIE

Sfinții Berard și însoțitorii săi
Primii martiri ai Ordinului Franciscan

Berard, Petru, Acursiu, Adiut și Oton au fost primii misionari trimiși de Sfântul Francisc la Saracini. Ajunși în Spania, disprețuind pericolul, au început să predice credința în Cristos în moschei. Conduși în fața Sultanului au fost condamnați la moarte, prin decapitare. Puțin după condamnare au fost grațiați și trimiși în Maroc cu porunca de a nu-l mai predica pe Cristos. Totuși, ei au continuat cu îndrăzneală să vestească Evanghelia. Pentru aceasta au fost torturați cu cruzime iar apoi decapitați la 16 ianuarie 1220. La aflarea gloriosului martiriu, sfântul Francisc a exclamat: „Acum pot spune cu adevărat că am cinci Frați Minori”. La vederea trupurilor transportate la Coimbra, sfântul Anton decide să intre în Ordinul Serafic. Au fost canonizați de papa Xist al IV-lea în 1481.

Rugăciune
Dumnezeule, care ai făcut să încolțească primele vlăstare ale Ordinului Serafic prin martiriul eroic al sfântului Berard și al însoțitorilor săi, ajută-ne și pe noi să te putem mărturisi prin viață, așa cum ei te-au mărturisit prin sânge. Prin Domnul nostru Isus Cristos…