27 NOIEMBRIE
Sfântul Francisc Anton Fasani
Preot, 1681-1742
Francisc Anton s-a născut în 1681, la Lucera (Italia), şi de tânăr a fost primit de Fraţii Conventuali. S-a deosebit imediat prin viaţa sa de austeritate şi de râvnă preoţească. A fost ales ministru provincial, readucând observarea strictă a Regulei în întreaga provincie. A răspândit devoţiunea faţă de Fecioara Maria şi, timp de cincizeci de ani, a fost cunoscut în Puglia pentru darurile sale de orator şi pentru marea caritate faţă de cei săraci, orfani, infirmi şi închişi. A murit la 2 noiembrie 1742, la Lucera. Papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat sfânt în anul 1986.
Rugăciune:
Dumnezeule, care în sfântul Francisc Anton ne-ai dăruit un model de desăvârşire serafică şi de zel apostolic al cuvântului tău, ajută-ne, te rugăm, prin meritele şi mijlocirea sa, să fim mereu tari în credinţă şi rodnici în iubire, pentru a ne învrednici de răsplata cea veşnică. Prin Domnul nostru Isus Cristos…