24 IULIE

Fericitul Anton Lucci
Episcop, 1681-1752

S-a născut la Agnone del Sannio (Italia), la 2 august 1681. A emis profesiunea religioasă în rândul Minorilor Conventuali în anul 1698. După ce a fost hirotonit preot în anul 1705, şi-a completat studiile, obţinând titlul de laureat în teologie, disciplină pe care a predat-o în Studentatele generale din Napoli şi Roma; a fost şi conducător al Colegiului Sfântul Bonaventura. Mai mult decât pentru ştiinţă, s-a distins prin râvna predicării şi prin practicarea celor mai eminente virtuţi. După ce a fost ales ministru provincial, a fost şi consultant al diferitelor congregaţii romane. Papa Benedict al XIII-lea i-a încredinţat dieceza de Bovino, prezentându-l ca „un episcop învăţat şi sfânt”. Şi-a exercitat ministerul episcopal timp de 23 de ani, oferind un luminos exemplu de sărăcie şi caritate faţă de cei nevoiaşi, până într-acolo încât se priva chiar şi de strictul necesar. A murit în luna iulie a anului 1752 şi a fost beatificat de papa Ioan Paul al II-lea la 18 iunie 1989.

Rugăciune:
Dumnezeule, care l-ai umplut pe fericitul Anton Lucci, episcop, de duhul înţelepciunii şi al iubirii, pentru a întări poporul tău în credinţă şi pentru a-l ajuta în necesităţi, cu iubire îmbelşugată, ajută-ne şi pe noi, prin mijlocirea lui, să perseverăm în credinţă şi iubire, pentru a deveni părtaşi ai slavei cereşti. Prin Domnul nostru Isus Cristos.