Anul Ieremian
   

 

Anul acesta fiind al 30-lea Aniversar al Beatificării și al 5-lea Aniversar al întoarcerii în patrie a Fericitului Ieremia, Custodia Fraților Minori Capucini și Sanctuarul Diecezan din Onești propun acest an, 2013, ca „An Ieremian”, începând din 5 martie până pe 30 octombrie 2013.
În acest an, prin intermediul practicilor religioase, al acțiunilor liturgice și al diferitelor inițiative, vrem să facem cunoscută tot mai mult spiritualitatea și personalitatea Fericitului nostru, în așteptarea zilei glorioase a canonizării sale.
Prin această inițiativă se dorește ca Fericitul Ieremia să pătrundă tot mai mult în inimile credincioșilor noștri, pentru a le păstra credința, concordia în familie, pacea în societate și unitatea în Biserica lui Dumnezeu.


Ieremia în viața Pastorală a Sanctuarului


Programul acestui An Ieremian va cuprinde:


- În fiecare zi:

    Rugăciunea pentru Canonizare (pg. 15 în broșură - Novena și viața).
    Intenții deosebite la rugăciunea credincioșilor de la Liturghie, Laude și Vespere.
    După Laude, rugăciune pentru Credință și Familie (din broșură, “Novena și Viața”, pg.6-24).


- În fiecare săptămână:

- Luni – devoțiune către Fericitul Ieremia, inserată în Vespere și Rozariu; sărutarea relicvei Fericitului Ieremia și binecuvântarea Fericitului Ieremia (se poate folosi tămâie).
- Sâmbăt㠖 Celebrare: Maria și Fericitul Ieremia, inserată în Rozariu și Vespere.


- În fiecare lună:

- Prima luni – Binecuvântarea și Distribuirea pâinii Fericitului Ieremia și Binecuvântarea credincioșilor cu formula și modul pe care îl folosea Fericitul pe străzile orașului Napoli (vezi pg. 18 din broșură).
- Prima joi – Adorație Euharistică cu spiritualitatea Fericitului Ieremia.


- Postul Mare – în toate sâmbetele și duminicile, cateheză specifică.


- 8 mai – Hramul Sanctuarului cu întâlnirea bolnavilor.


- 31 mai – al 5-lea Aniversar al întoarcerii Fericitului Ieremia în patrie.


- 06 octombrie – Întâlnirea Persoanelor Consacrate, cu tema: „Pe urmele Fericitului Ieremia”.


- 30 octombrie – Aniversarul Beatificării Fericitului Ieremia și încheierea Anului Ieremian.


De reținut:

- Alte inițiative din timpul anului vor fi anunțate în timp oportun.
- Pentru pelerinaje să se anunțe în timp potrivit prezența acestora.
- Relicva Însemnată va fi dusă în parohiile dedicate Fericitului Ieremia, la cererea acestora.
- Vom aduce la cunoștința dumneavoastră aceste inițiative ale Anului Ieremian precum și altele.

 

Frații Capucini

 

 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA "
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39