Zilele Liceului Teologic "Fericitul Ieremia"

   
În perioada 8-9 mai 2013 s-au desfășurat manifestările dedicate Zilelor Liceului Teologic ”Fericitul Ieremia”, prilejuite de sărbătoarea Fericitului Ieremia, 8 mai, patronul spiritual al Custodiei Fraților Minori Capucini și al Liceului Teologic.
 
   
Sărbătoarea a fost deschisă prin celebrarea Sfintei Liturghii de către PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, alături de care au concelebrat mai mulți preoți. Elevii liceului au participat activ la Sfânta Liturghie, prin citirea lecturilor biblice, a rugăciunii credincioșilor și prin animarea cântărilor liturgice, alături de corul Sanctuarului.  
   
Întrucât școala noastră trăiește din specificul și spiritualitatea ei, prima parte a celei de-a doua zile, 9 mai, a fost dedicată tot activităților spirituale. Festivitățile au fost deschise de pr. Leon Budău, Custodele Fraților Minori Capucini, care, la invitația părintelui Cristinel Ghiurca, directorul liceului, a prezentat elevilor aspectele semnificative din viața fericitului Ieremia, punând accent pe educația religioasă primită la școala părinților săi. După încheierea acestui moment, fiind și sărbătoarea Înălțării Domnului, toți elevii au participat la Sfânta Liturghie, care a fost celebrată de pr. Marian Hușanu.  
   
Partea a doua a zilei a fost dedicată activităților artistice, debutând cu o reprezentare scenică a vieții Fericitului Ieremia, realizată de trupa de teatru a liceului cu sprijinul d-lui Cornel Bulai, președintele Asociației Kolping Moldova, și a d-lui regizor Coșa Ionică din Bacău. Au urmat apoi mai multe scenete comice prin care elevii și-au pus în evidență talentul actoricesc, stârnind amuzamentul și buna dispoziție în rândul spectatorilor. Printre aceste momente, cîteva eleve ale școlii ne-au încântat auzul cu melodii de muzică ușoară și populară.  
   
Festivitățile s-au încheiat cu acordarea de diplome elevilor care s-au remarcat la activitățile din Săptămâna “Școala altfel”, sub deviza “Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Au fost premiați și membrii Consiliului reprezentativ al părinților din cadrul liceului nostru, care s-au implicat activ și au susținut aceste activități.  
   
Cu ocazia celebrării acestor evenimente a apărut și un nou număr al revistei liceului “Cuvânt și viață”.  
   
Școala este locul în care învățăm - înainte de toate - că spiritul și bogăția sa sunt cele care dau măsura noastră și a faptelor noastre. De asemenea, învățăm unii de la alții că, împărtășind adevăratele valori, devenim mai bogați.  
   
Prof. Monica Grosu  
   
  Zilele Liceului Teologic "Fericitul Ieremia"
 
   

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39