PS Petru Gherghel: Predica la deschiderea Anului Ieremian - Întâlnire cu fericitul Ieremia Valahul în anul dedicat lui (5 martie - 30 octombrie 2013)

   

În cadrul Anului Credinței declarat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea și ținând cont de programul pastoral diecezan, dedicat familiei și căsătoriei creștine, decizia Custodiei Părinților Capucini din România și a Rectoratului Sanctuarului Diecezan "Fericitul Ieremia" din Onești reprezintă o îmbogățire specială cu un exemplu puternic și ni se oferă astfel un sprijin ceresc în drumul de credință și de prețuire pentru familiile diecezei noastre.

Începe, așadar, un program special, pe care părinții capucini vor să-l trăiască din plin, dorind să împărtășească spiritul fratelui Ieremia poporului nostru credincios.

Felicităm acest gând și îl primi ca o ofertă a părinților capucini la mărirea credinței și stimei pentru familia creștină.

Prin scrisoarea noastră de binecuvântare a acestui gând am folosit un cuvânt care vrea să exprime o bucurie specială pentru că va avea loc o întâlnire în spirit cu fratele nostru, fericitul Ieremia, și cu mesajul său de credință, trăit în familia sa, împreună cu ceilalți șase frați și cu părinții, care au știut nu numai să mărturisească credința lor, ci s-o transmită și altora, fie în Italia, la Bari ori Napoli, fie, după ani și ani, întors din nou în țara de origine, Moldova, creștinilor de azi.

În lumina textelor de la sfânta Liturghie, celebrată în cinstea fericitului Ieremia, care caracterizează sufletul și iubirea sa, doresc să subliniez, la acest moment de sărbătoare, câteva lucruri care s-au evidențiat în viața fericitului Ieremia și ne sunt transmise și astăzi, nouă, celor din mileniul trei.

Ce ne transmite, așadar, nouă tuturor, fraților călugări și familiilor noastre confratele nostru Ieremia?

a) Mai întâi, rolul și imaginea familiei creștine.

Autorii și biografii fericitului Ieremia scot în evidență imaginea unei familii cu șapte copii, rodul credinței și iubirii celor doi părinți Stoica Costist și Margareta Barbat, care s-au evidențiat printr-o simplitate și disponibilitate rară, în grija pentru creșterea copiilor lor în spirit religios.

Caracterizați printr-o credință vie și puternică, ei le-au insuflat celor pe care Dumnezeu li i-a încredințat un adevărat spirit de evlavie, cinste și muncă. Atât tatăl cât mai ales mama au avut un rol determinant în viața tânărului Ioan, care dorea cu tot sufletul să-i slujească lui Dumnezeu, alegând viața de călugăr, asemenea celor pe care-i vedea în mănăstirile din jurul localității natale, dar de care nu era atât de mulțumit, el dorind cu tot sufletul să-și mântuiască sufletul.

Este sugestiv, în acest sens, sfatul mamei Margareta, care plină de credință, îl susținea și îl sfătuia să se îndrepte cu gândul spre centrul creștinătății, spre Italia, unde se află papa și unde sunt călugări sfinți. La fel și imaginea pe care i-o prezenta tatăl, pe când se afla la câmp: "Vezi tu aceste păsări ce zboară și se urcă spre cer? Ele sunt asemenea călugărilor, care, liberi de orice legătură pământească, zboară spre cer, spre Dumnezeu".

Puține cuvinte, dar atât de convingătoare și determinante încât ele s-au întipărit adânc în sufletul său de tânăr dornic de a merge peste munți și văi să ajungă acolo unde trăiesc creștinii cei buni și călugării cu adevărat sfinți.

La școala familiei a deprins credința, evlavia și bunătatea și de acolo și-a luat zborul mai târziu, simțind în suflet și în inimă, ca odinioară Abraham, chemarea și dorul după o altă țară spre a-și împlini dorința de sfințenie. Așa a ajuns să-și dedice toată viața lui Dumnezeu și celor suferinzi. Așa a ajuns apoi, după ani, atunci când Dumnezeu a hotărât, exemplu de credință și de sfințenie. S-a înscris astfel în lista marilor eroi ai credinței și carității creștine și a devenit un purtător al mesajului familiei creștine din Moldova și un vrednic pelerin al iubirii cum ne-a fost drag să-l numim în ziua declarării sale de fericit și mai târziu în clipa când s-a reîntors acasă, la neamul său, la Onești.

Cât de mult valorează pentru zilele noastre o asemenea credință, exemplul unui astfel de tânăr și lecția a unei astfel de familii!

De familie depinde viitorul lumii, de familie depinde fericirea unui creștin, de familii bune depinde viața de credință.

b) Apoi ne impresionează dragostea sa pentru alții. Vreau să cred că fericitul Ieremia cu credința sa puternică și cu iubirea sa generoasă împlinește astăzi lecția la care ne cheamă Sfântul Părinte Benedict în Anul Credinței și mai recent în ultimul său mesaj adresat Bisericii și lumii pentru timpul sfânt al Postului

Sfântul Părinte, astăzi emerit, dar care rămâne pentru Biserica și pentru noi toți un adevărat păstor care s-a oferit cu totul iubirii lui Dumnezeu și oamenilor, tinerilor, copiilor și tuturor familiilor ne transmite o chemare sfântă și fundamentală.

Cine crede cu adevărat, iubește; îl iubește pe Dumnezeu și îi iubește pe oameni. Iubirea lui Dumnezeu, manifestată în atâtea forme, reclamă de la noi iubire, căci nu se poate să nu-l iubești pe cel în care crezi și știi că te iubește. "Sic nos amantem quis non redamaret?" se întreba cândva sfântul Bonaventura și trebuie să ne întrebăm și noi cu el și cu cântecul de Crăciun "Adeste fideles"!

Nu poți spune că ai credință dacă nu iubești.

În substanță totul pornește de la credință și iubire și tinde la iubire, spune Sfântul Părinte în mesajul și chemarea sa prin care ne provocă pe toți, în acest timp sfânt al Postului, dar și în întreaga viață.

Să reascultăm câteva gânduri pe care el le transmite și din care deduce legătura ce există între credința, darul lui Dumnezeu către noi, și iubire, consecință și răspuns din partea noastră:

Referitor la raportul dintre credință și faptele de caritate, o expresie din Scrisoarea către Efeseni a sfântului Paul rezumă probabil în cel mai bun mod corelația lor: "Căci prin har ați fost mântuiți datorită credinței și aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Dar noi suntem opera lui, creați în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele" (2,8-10).

O credință fără fapte este ca un pom fără roade: aceste două virtuți se implică reciproc. Postul Mare ne invită tocmai, cu indicațiile tradiționale pentru viața creștină, să alimentăm credința printr-o ascultare mai atentă și prelungită a cuvântului lui Dumnezeu și prin participarea la sacramente și, în același timp, să creștem în caritate, în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, și prin indicațiile concrete ale postului, pocăinței și pomenii.

A crede, așadar, și a iubi. A te ruga și a posti, a împărtăși cu ceilalți bucuria pomenii. Numai așa credința devine iubire iar iubirea se transformă în credință.

În acest sens, fericitul Ieremia, este cu adevărat un stimul, un exemplu, o chemare. El a crezut și, crezând, a învins toate greutățile și distanțele și a ajuns în Italia și în comunitatea fraților călugări capucini, vestiți în slujire și iubire. Din credința și iubirea sa a îmbrățișat mai bine de 40 de ani pe cei lipsiți și bolnavi, mai ales, pe cei care nu mai voia să-i îngrijească nimeni, lucru pe care l-a învățat și deprins de acasă, de la mama. Cu acest dor s-a întors acasă, la noi, pentru a ne ajuta în drumul nostru de credință și de iubire.

c) Suntem, așadar, privilegiați, ca în acest an, să avem un sprijin puternic în fratele nostru Ieremia și de aceea îi mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dat, cerându-i să ne ajute să împlinim și noi chemarea de a crește în credință și de a face ca faptele pe care le săvârșim să dovedească iubirea pe care Domnul a revărsat-o în noi pentru ca pe pământ să strălucească chipul său iubitor și milostivirea sa să ajungă la cât mai mulți.

Admirând credința și iubirea din familia fericitului Ieremia, îl rugăm pe Dumnezeu ca această atmosferă să se răspândească în toate familiile noastre și cât mai mulți copii și tineri să-l caute pe El, izvorul adevăratei credințe și dragoste. Suntem bucuroși pentru că aici, în sanctuarul din Onești, strălucește acea lumină a exemplului său, simbolizată de candela ce arde mereu lângă trupul său, lumină ce ne amintește tuturor de strălucirea virtuților sale.

Îi mulțumim fratelui nostru reîntors acasă pentru împlinirea dorului său, ca de aici, din acest sanctuar să răspândească peste toți acea binecuvântare pe care obișnuia să o ofere și să o implore pentru cei care îi ieșeau în cale, mai ales pentru bolnavii și necăjiții pe care-i îngrijea, făcându-le semnul crucii pe frunte și spunând: "Puterea lui Dumnezeu Tatăl, înțelepciunea lui Dumnezeu Fiul, tăria Duhului Sfânt să te scape de orice rău. Isus, Maria, Francisc".

Îi mulțumim fratelui Ieremia pentru iubirea sa față de cei în suferință și pentru că și-a dat viața pentru ajutorarea și îngrijirea unui bolnav, Giovanni Avalos, în urma cărui fapt a contactat o pneumonie gravă care l-a dus la moarte, în ziua de 5 martie 1625.

Le mulțumim fraților capucini, părintelui Leon, custode, părintelui Ubaldo, rectorului sanctuarului, ca și celorlalți frați călugări pentru slujirea lor în misiunea de a-l face cunoscut pe fericitul Ieremia aici în acest sanctuar și oriunde sunt invitați să vorbească oamenilor despre chemarea lui la credință și iubire.

Pace și bine tuturor!

Iași, 5 martie 2013

Petru Gherghel, 
episcop de Iași

Sursa: www.ercis.ro

 
   
 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39