Veniți și vedeți!

 

Răspunzând invitației fraților capucini, un număr de 56 adolescenți din clasele a VII-a și a VIII-a, provenind din diferite localități catolice din jurul Romanului și a Bacăului, ca și de pe Valea Trotușului, s-au întâlnit la Onești timp de trei zile (18-20 aprilie), pentru a cunoaște mai bine Liceul Teologic „Fericitul Ieremia”, unde mulți dintre ei se gândesc să-și continue studiile liceale în următorii patru ani din viața lor, pentru ca apoi să-și dedice viața slujirii lui Dumnezeu și aproapelui  ca frați capucini.
 
Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto  
   
În acest scurt timp, tinerii au făcut cunoștință nu numai cu posibila lor viitoare casă, dar și cu frații capucini și cu colegii lor mai mari, care le-au fost alături, îndrumându-le primii pași în această nouă realitate, au cunoscut figura și spiritualitatea fratelui Ieremia, patronul spiritual al acestui locaș de cultură, li s-a prezentat spiritualitatea franciscană, au legat prietenii între ei și cu colegii lor mai mari, s-au rugat și jucat împreună cu spontaneitatea specifică vârstei.  
   
În cursul dimineții zilei de joi, după sf. Liturghie și micul dejun, s-au reîntors la casele lor, neputându-se astfel „bucura” de zăpada proaspăt căzută și de bulgăreala aferentă!  
   
Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap   
   
***  
 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39