Duminica a IV-a din Postul Mare

   
Sensurile Scripturii în Evangheliile duminicale:

Littera gesta docet:

litera ne învață faptele;

Quid credas allegoria:
alegoria, ce trebuie să credem;

Moralis quid agas:
morala, ce trebuie să facem;

Quo tendas anagogia:
anagogia ne arată scopul.
 
   
Litera:  

Ioan 3,14-21: Fariseul Nicodim a mers în timpul nopții la Isus, pentru a vorbi cu el, care i-a spus, printre altele: "După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu".

 
   
Alegoria:  
Termenii alegorici din evanghelia acestei duminici sunt:
1) noaptea, care exprimă atât contextul ales de Nicodim pentru a vorbi cu Isus, cât și dubiile sale de conștiință; Nicodim, însă, - spre deosebire de ceilalți colegi farisei - începe să întrevadă în lumina adevărului, pe care o găsește în Isus; de fapt, Nicodim, asemenea lui Iosif din Arimatea, devine un discipol "în ascuns" al lui Isus, de teama iudeilor, dar mai apoi, amândoi au avut curajul de a se da pe față după moartea Domnului (In 19,38ș.u.);
2. lumina și întunericul simbolizează adevărul și binele, pe de o parte, minciuna și răul, pe de altă parte;
3. a fi înălțat este alegorie a răstignirii iar șarpele este imagine a lui Cristos, răscumpărătorul.
 
   
Morala:  
Dumnezeu Tatăl are un fiu pe care Ioan îl numește "monoghenès Theòs", adică Dumnezeu unul născut (In 1,18), așadar, de aceeași natură cu Tatăl. Aceasta este marea revelație făcută de Isus, complet necunoscută Vechiului Testament, timp în care Dumnezeu era recunoscut doar ca Tată al oamenilor, care nu erau de aceeași natură cu el, ci creați sau făcuți din nimic. Deoarece lumea "a fost făcută prin el" (In 1,2), adică prin Cuvântul întrupat, era drept ca - atunci când lumea ar fi avut nevoie să fie mântuită - să vină el însuși să realizeze mântuirea. Opera salvifică a avut și are două fețe: aceea care are legătură cu Fiul, care din iubire vine în lume și se sacrifică pe cruce, și aceea care are legătură cu oamenii, care trebuie să creadă în Iubirea Tatălui și a Fiului. Omul se mântuiește prin intermediul credinței sale, care este opera principală ce trebuie împlinitiă, deoarece "aceasta este opera lui Dumnezeu: ca să credeți în acela care m-a trimis" (In 6,29). Cine crede în Isus nu este condamnat, dar cine nu crede - spune Isus - "a fost condamnat deja", fără să aștepte judecata finală. Cu un intuit scop psihologic, Isus explică motivul celui care nu crede: celui care înfăptuiește răul îi place să se ascundă și să nu vină la lumină. Dar va veni o zi când totul va fi descoperit, atât binele cât și răul.
   
Anagogia:  
Fiul lui Dumnezeu s-a coborât pe pământ pentru a fi înălțat pe cruce și pentru a fi înălțat la cer, pentru a realiza "marea anagogie" a oamenilor, care - după ce vor fi trecut prin "marea încercare" a vieții pământești - vor fi atrași cu toții la El, astfel încât să vadă gloria sa cea mare în viața veșnică.  
   
Fr. Fiorenzo Mastroianni, O.F.M. Cap.   
 
***  
 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39